Email: filoxenia@vatopedi.gr

Sfânta Mănăstire Vatopedu este a doua în ierarhia Mănăstirilor athonite. A fost zidită în a doua jumătate a veacului al X-lea de către trei monahi originari din Adrianopole, Atanasie, Nicolae și Antonie, care erau ucenici ai Sfântului Atanasie, întemeietorul monahismului la Sfântul Munte.

Clădirile au fost construite succesiv până în veacul al XIX-lea. Este un ansamblu întins și monumental înconjurat de un zid înalt, având clădirile dispuse în formă de triunghi.

În curtea interioară se află biserica centrală (a Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu), trapeza în formă de cruce și multe paraclisuri, dintre care cel mai însemnat este cel al Cinstitului Brâu al Maicii Domnului.

În biserica centrală se păstrează singurele mozaicuri încrustate în zid care există la Sfântul Munte. La rândul lor, frescele bisericii, pictate pe la anul 1312, constituie una dintre cele mai importante compoziții monumentale ale Renașterii paleologice. Părți din aceste fresce sunt atribuite cunoscutului pictor Manuil Panselin din Tesalonic. În Mănăstire viețuiesc astăzi aproape 100 de monahi, ea cunoscând o înflorire în ultimii zeci de ani.

Pe lângă fresce și mozaicuri, Mănăstirea este posesoarea unui mare număr de icoane, manuscrise și vase liturgice de valoare unică. Totodată, ea este Mănăstirea athonită cu cele mai multe moaște de sfinți, între care capul cu urechea păstrată nestricată a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Între cei aproape patruzeci de sfinți care s-au ridicat de la Vatopedu au fost monahi ai acesteia Sfântul Grigorie Palama, marele teolog al Bisericii Ortodoxe (veacul al XIV-lea) și Sfântul Maxim Grecul, luminătorul poporului rus (veacul al XVI-lea).

Mănăstirii Vatopedu i se atribuie și înființarea Academiei Athoniada, care a răspândit educația în rândul grecilor aflați sub stăpânirea turcească.

 

Cinstitul Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Brâul cel izvorâtor de Har al Maicii lui Dumnezeu, cel mai sfânt odor al Mănăstirii Vatopedu, este singurul obiect care se păstrează din viața pământească a Maicii Domnului.

Potrivit Sfintei Tradiții și istoriei Bisericii Ortodoxe, la trei zile după adormirea ei, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a înviat și s-a înălțat cu trupul la ceruri. La înălțarea la cer, ea i-a dat Sfântului Apostol Toma Cinstitul ei Brâu.

Potrivit Tradiției, Cinstitul Brâu a fost lucrat de însăși Maica Domnului din păr de cămilă. Împărăteasa Zoe a Bizanțului, soția lui Leon al VI-lea Înțeleptul, ca recunoștință pentru tămăduirea ei prin minune, a brodat Brâul în fir de aur, în felul în care se păstrează astăzi, împărțit însă în trei bucăți.

La început el se păstra la Ierusalim, iar mai apoi la Constantinopole, unde a fost consfințită, sub Manuil I Comnenul (1143-1180), și prăznuirea oficială a acestuia, la 31 august. În cele din urmă, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355), care nutrea o dragoste deosebită pentru Mănăstirea Vatopedu, l-a dăruit acesteia. De atunci Cinstitul Brâu se păstrează în Sfânta Mănăstire Vatopedu, într-o raclă de argint confecționată ulterior și pe care este gravată imaginea Mănăstirii.

Sfântul Brâu are Harul deosebit de a tămădui sterilitatea femeilor și cancerul, prin purtarea de către femei și de către bolnavi a unor panglici de pânză care au fost în prealabil binecuvântate deasupra Sfântului Odor. Praznicul Așezării Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu are loc pe 31 august.

 

 

Sfinte Icoane ale Maicii Domnului

 

După cum este cunoscut, persoana cinstită prin excelență la Sfântul Munte este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, iar la Mănăstirea Vatopedu se găsesc în total opt icoane făcătoare de minuni ale acesteia. Acestea sunt:

 

1. Icoana Maicii Domnului Vimatarisa, care a fost pictată în veacul al X-lea. La năvălirea arabilor, această icoană a fost ascunsă într-o fântână împreună cu crucea lui Constantin cel Mare și cu o lumânare de către Sava Vimatarul (Vimatarul era numit monahul însărcinat cu îngrijirea Sfântului Altar – βημα = altar). Din nefericire însă, Sava a fost luat rob. Întorcându-se din robie după 70 de ani, el a indicat locul în care ascunsese odoarele, iar când fântâna a fost deschisă au găsit într-ânsa icoana și crucea plutind pe apa fântânii și lumânarea încă aprinsă.

 

2. Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea.

Maica Domnului Mângâietoarea este o pictură în frescă din veacul al XIV-lea care a fost mutată ulterior într-o troiță. Această icoană se distinge prin faptul nemaiîntâlnit că Născătoarea de Dumnezeu ține mâna lui Iisus. Tradiția menționează că era un egumen care, pe când îi dădea cheile portarului, a auzit un glas care-i spuse: „Nu deschideți porțile, ci urcați-vă pe ziduri și-i izgoniți pe pirați”. Rămas nedumerit, egumenul a privit mai atent și a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu repetându-i din icoană același mesaj. Atunci „dumnezeiescul Prunc” a răspuns: „Mamă, nu te îngriji de acești păcătoși”, încercând să acopere cu mâna gura Maicii Sale. Ea însă, ținându-i mâna, a repetat mesajul astfel încât monahii au putut apăra Mănăstirea și salva pe ei înșiși.

 

3. Icoana Maicii Domnului cea Înjunghiată

Maica Domnului cea Înjunghiată este o pictură în frescă din veacul al XIV-lea. Numele îi vine de când un monah eclesiarh iute la mânie a întârziat la trapeză, iar trapezarul nu i-a mai dat să mănânce. Atunci, mânios, monahul a luat un cuțit și l-a înfipt în icoana Maicii Domnului, adresându-i și cuvinte blasfemiatoare. Deodată însă, icoana a început să izvorască sânge din locul în care a fost împunsă. Din acea clipă și până la sfârșitul vieții eclesiarhul a petrecut în pocăință adâncă. Ca un fapt minunat, când a fost deshumat, în vreme ce tot trupul lui se făcuse pământ, mâna i-a rămas neputrezită și se păstrează până astăzi.

 

4. Icoana Maicii Domnului Împotrivă-grăitoarea (Antifonitria)

Este vorba tot despre o pictură în frescă care se găsește în pronaos. Este numită astfel deoarece, atunci când fiica lui Teodosie cel Mare a vizitat Mănăstirea, ea a auzit din icoană un glas care-o oprea să intre întrucât încălcase „avatonul” (interdicția de a intra femei) Sfântului Munte.

 

5. Icoana Maicii Domnului Miluitoarea (Eleusa)

În același loc cu icoana Împotrivă-grăitoarei se găsește și această icoană. Datează din veacul al XV-lea și provine de la Schitul Sfântului Andrei. Potrivit lui Gherasim Smyrnakis, în trecut această icoană se afla în zidul unei geamii din Constantinopole. Descoperită de niște meșteri creștini care făceau reparații acolo, ea a fost vândută, în anul 1893, economului Mănăstirii, Sofronie.

 

6. Icoana Maicii Domnului Izvorâtoarea de Untdelemn (Elaiovrytissa)

Este o icoană portabilă, din veacul al XIV-lea, și se găsește la „vasul” sau „cămara de untdelemn” a Mănăstirii. Este mutată de acolo doar în vinerea Săptămânii Luminate. Tradiția menționează că, terminându-se odată untdelemnul din Mănăstire, între dohiar (îngrijitorul rezervei de untdelemn) și bucătar a izbucnit o dispută pentru faptul că primul nu-i dădea celui din urmă untdelemn ca să gătească. În urma acestei certe, dohiarul a hotărât să-i dea bucătarului cât untdelemn îi va cere, până ce, într-o zi, untdelemnul s-a terminat. În ziua următoare însă au găsit toate vasele pline, dintre care unul dădea pe dinafară.

 

7. Icoana Maicii Domnului cea Împușcată

Această icoană a fost numită astfel deoarece, în anul 1882, când o ceată de turci înarmați a pătruns în Mănăstire, unul dintre ei a împușcat icoana astfel încât aceasta a fost găurită la locul unde e zugrăvită mâna. După săvârșirea faptei, turcul înarmat a înnebunit, iar ceilalți, văzând cele întâmplate, s-au înfricoșat și au fugit din Mănăstire.

 

8. Icoana Maicii Domnului Pantanasa (Împărăteasa a toate)

Maica Domnului Pantanasa este o icoană portabilă de mărime mare care a fost pictată în veacul al XVII-lea. Un fapt minunat petrecut cu această icoană este acela când un oarecare monah s-a dus să i se închine, iar icoana a strălucit deodată ca fulgerul, încât el a căzut la pământ. A mărturisit apoi că, deși era monah, se ocupa cu farmecele.