Mănăstirea se află între Mănăstirile Marea Lavră şi Iviron, la altitudinea de 200 de metri de la nivelul mării şi la o distanţă de trei ore de mers de Careia, capitala Muntelui.

Pogtrivit tradiţiei, a fost întemeiată de Caracala, împăratul Romei, fără a lipsi însă şi alte variante. Este posibil ca numele să provină de la expresia turcă „kara kale”, care înseamnă „fortăreaţă neagră”, sau „kara kule”, care înseamnă „turn negru”. Potrivit altei istorisiri un monah, boierul Nicolae Karakallos, a întemeiat Mănăstirea în perioada împăratului bizantin Roman al IV-lea Diogenes (1068-1071) pe locul în care se găsea iniţial un mic aşezământ monahal.

Biserica mare de astăzi (catholiconul), zidită între anii 1548-1563 şi pictată în anul 1716, este închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sărbătorind pe 29 iunie. Mănăstirea are şapte paraclisuri, patru Chilii în Careia şi paisprezece în pădurea de la miazănoapte de ea.

În veacul al XIII-lea este pustiită cu totul. Este apoi restaurată de împăraţii Andronic al II-lea şi Ioan al V-lea Paleologul. Mai apoi înfruntă atacurile piraţilor şi ale catolicilor latini. În veacul al XVI-lea este distrusă în întregime şi este rezidită prin dărnicia domnitorilor Moldovei şi Valahiei.

În Mănăstire se păstrează multe icoane, sfinte odoare, sfinte moaşte şi vase liturgice. Biblioteca Mănăstirii posedă 279 de manuscrise şi aproximativ 2500 de cărţi.

Deasupra intrării Mănăstirii se înalţă turnul impunător al acesteia care se păstrează în stare bună şi se vede de departe, întărindu-i în felul acesta funcţia de fortificaţie.

Sub îndrumarea arhimandritului Filotheu, egumenul ei, Mănăstirea, care sărbătoreşte pe 29 iunie, de praznicul verhovnicilor Apostoli Petru şi Pavel şi pe 30 decembrie, în cinstea noului mucenic Ghedeon de la Caracalu, cunoaşte în anii din urmă o înflorire duhovnicească.